SĂPTĂMÂNA nZEB București (22 – 25 noiembrie 2023)

#nZEBRoadshow ajunge din nou la București între 22 si 25 noiembrie!

După caravana de succes din ultimii 2 ani care a trecut prin Brașov, Iași, Cluj și Timișoara, unde mii de participanți și vizitatori au aflat cum pot construi inteligent și cum pot reduce consumul de energie aproape de zero, ne-am întors în capitală, acolo unde am pornit această inițiativa în urmă cu aproximativ doi ani.

Vei avea la dispoziție patru zile să cunoști și să consulți gratuit experți, furnizori de soluții și tehnologii din domeniul construcțiilor și eficienței energetice, în cadrul unui eveniment organizat de Clusterul pRO-nZEB în parteneriat cu ZEBRO.

Alături de specialiști vor participa și personalități din mediul academic, autorități publice și dezvoltatori imobiliar.

Te așteaptă o serie de prezentări, demonstrații practice, teste, cursuri și conferințe, ateliere pentru copii, zeci de standuri ale producătorilor de top din domeniul construcțiilor eficiente și zonă de food dedicată vizitatorilor.

Evenimentul este găzduit de una dintre cele mai moderne locații de evenimente din capitală, o locație istorica proaspăt renovată: Arena Laminor, cu acces rapid către toate mijloacele de transport în comun, dar și cu parcare gratuită.

Indiferent dacă ești pasionat de subiect sau ai în plan să construiești eficient energetic, Săptămâna nZEB este evenimentul pe care nu trebuie să-l ratezi!

Salvează în calendar 22-25 noiembrie 2023 și dă sfoară în țară cu datele celui mai important eveniment al toamnei dedicat celor interesați să construiască inteligent și eficient!

Revenim cu mai multe detalii cât de curând – Stay Tuned!

– First preview


Activitate desfășurată în cadrul proiectului The nZEB Roadshow

Noutăți și Evenimente

Scroll to Top