Conferinta Nationala Finala Fit-to-NZEB & Conferinta Nationala Cluster pRO-nZEB – 11 Iunie 2019, INCD URBAN-INCERC Bucuresti

Asociatia Cluster pRO-nZEB si echipa proiectului Fit-to-NZEB au organizat in data de 11 iunie 2019 la Bucuresti Conferinta Finala a Proiectului si Conferinta Nationala a Clusterului. Evenimentul s-a desfasurat in contextul EU Sustainable Energy Week – EUSEW 2019 (www.eusew.eu) la sediul INCD URBAN-INCERC din Bucuresti, cu participarea reprezentantilor autoritatilor publice centrale si locale, arhitectilor si proiectantilor, auditorilor energetici, firmelor de constructii, producatorilor si furnizorilor de materiale si sisteme pentru constructii, reprezentantilor invatamantului profesional si tehnic, universitatilor si institutelor de cercetare, asociatiilor de proprietari dar si a altor persoane interesate de implementarea cladirilor cu consum de energie aproape egal cu zero in Romania. In cadrul conferintei au fost prezentate rezultatele proiectului Fit-to-NZEB si discutate nevoile, cerintele, barierele si viziunea in realizarea cladirilor cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB) precum si modalitati de parteneriat viitoare. In una dintre pauze a fost organizata si o vizita ghidata a spatiului de practica Building Knowledge Hub Romania – Centrul de training si consultanta in nZEB, dotat cu tehnologii si solutii inovatoare in domeniu. Pentru mai multe informatii despre proiectul Fit-to-NZEB vizitati www.fit-to-nzeb.com.

Activitate desfășurată în cadrul proiectului Fit-to-NZEB – Scheme de instruire inovative pentru renovarea cladirilor la nivel nZEB

Noutăți și Evenimente

Scroll to Top