Al doilea „Virtual Exchange” organizat în cadrul proiectului SMART4NZEB – iunie 2021
Al doilea „Virtual Exchange” este un eveniment găzduit de către partenerii din Polonia (RIC PRO-Akademia) ai consorțiului SMART4NZEB în cadrul programului ClusterXchange și constă într-o serie de sesiuni de training și networking (”workshop”-uri comune și întâlniri de tip ”B2B”) care se vor desfășura în luna iunie a anului 2021, pe parcursul a șase zile (7, 10, 14, 17, 21, 24 iunie), însumând un număr total de 24 de ore de activități, și în cuprinsul cărora vor fi acoperite subiecte precum:
- Scrierea de proiecte în vederea obținerii de finanțare (fonduri UE);
- Crearea de parteneriate și bune practici în furnizarea de servicii;
- Rolul Clusterelor în formarea unor ecosisteme menite să crească competitivitatea membrilor clusterelor și să faciliteze tranziția către o societate sustenabilă.
Programul ClusterXchange implementat de SMART4NZEB vizează procesul de învăţare ”reciprocă” prin schimbul de cunoștinţe şi experienţă între membrii consorţiului de proiect, membrii acestora și alte părți interesate și cu relevanță pentru piețele construcțiilor, eficienței energetice și energiei din surse regenerabile – pentru dezvoltarea capacității organizațiilor implicate în activități, crearea de noi parteneriate și promovarea conceptului nZEB în regiune (Europa Centrală și de Est).
Astfel, activitățile din ClusterXchange sunt o oportunitate deosebită pentru organizațiile interesate în consolidarea rolului pe care acestea îl au la nivel național și internațional, prin descoperirea unor noi perspective de colaborare în timpul activităților de networking, dezvoltarea capacității resursei umane prin participarea activă a acestia la sesiunile de training, și nu numai.
Schimburile pe termen scurt organizate de fiecare țară parteneră în proiectul SMART4NZEB sprijină consolidarea excelenţei clusterelor și a membrilor acestora prin:
- furnizarea de instruire în medii de lucru efective pentru participanţii aflaţi în vizită;
- favorizarea schimbului de experienţă şi informaţii între organizaţia care vizitează şi organizaţia gazdă cu privire la obstacole şi provocări, precum şi la potenţialele soluţii într-o zonă identificată în prealabil;
- îmbunătăţirea accesului la piaţă şi identificarea potenţialilor parteneri.
Suplimentar față de participarea la activitățile on-line, cei interesați ar putea beneficia de finanțare pentru deplasarea în țările partenere (Polonia, Serbia, Slovenia) în vederea participării la schimburi de experiență (pe termen scurt – i.e. 3-5 zile) organizate de partenerii din fiecare ţară participantă la proiectul SMART4NZEB (în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19).
Note:
- Evenimentul va avea loc în limba engleză;
- Sesiunile din cadrul evenimentului vor fi înregistrate video;
- Este de preferat ca cei înregistrați conform cerințelor (ECCP) să ia parte la toate sesiunile evenimentului – cu toate acestea, participarea în calitate de invitat este posibilă;
- O indicație asupra agendei și informații adiționale pot fi găsite în documentul (S4N_2nd_Virtual_Exchange_June2021_EventSheetCQ), accesibil în format pdf;
- Cei interesați să ia parte la activitățile din cadrul ClusterXchange sau cei care doresc informații suplimentare, o pot face prin completarea formularului de înscriere de mai jos, prin transmiterea unui e-mail la pro-nzeb@incd.ro, sau prin transmiterea către noi a unui mesaj pe una dintre paginile noastre de social media: Faceebook; Twitter; LinkedIn – în cazul în care doriți să participați la eveniment, vă rugăm să ne specificați dacă doriți participarea la întreg evenimentul sau doar la una (unele) dintre zilele prevăzute în program.
Activitate desfășurată în cadrul proiectului SMART4NZEB – Strengthening clusters Management Activities and Running Trans-national for implementation of nearly Zero Energy Buildings